I am my vessel

Today I listened to a Romanian rapper called Connect-R.
I am amazed by the amount of talent, very on-point inspiration, and truthfulness in his new songs. This, coming from a guy whose talent was always obvious, but who never cared to peel the layers and reveal his vulnerable and beautiful soul. The clip was filmed in the mountains – a story of a man returning to nature to find himself and The Divine within all living things.
So I remembered something that I first understood more than 10 years ago: I AM MY VESSEL and home is where I find myself, even if it kind of feels I’m falling through the cracks of this society and never quite fit in as I truly am.
The people around – just fellow happiness seekers, our souls – little dim lights striving to grow closer.
Light as a feather, riding the flow.
Non-attached, loving, simple.
Saying No as you please, saying Yes as you desire.
Refusing conformity, looking both deeper and broader, embracing both light and shadow, as they join for you to BE WHO YOU ARE.
That simple, this hard.

(56) Connect-R ⭕ Liviu Teodorescu ⭕ Cedry2k – Inapoi La Zero (Special Guest Dorel Visan) – YouTube

De trei, aproape patru ani nu am mai scris aici, dar mi s-au făcut dor.scriu mai clar decât vorbesc și am nevoie de claritate. S-au schimbat foarte multe. Acum îl avem și pe Mihăiță, de un an și jumătate. Trăim, pt doi ani, in state. Alex lucrează, eu stau acasă cu copiii. Am renunțat la aproape toate visele mele, trăiesc în supraviețuire imediata, in „a trecut și ziua asta”, un fel de ” sa nu iubești, sa nu vrei,/ droguri sa nu iei,/ sa ai o conduită înaltă, așteptând vacanta de pe lumea ailaltă”, varianta cu copii. 

Nu zic, sunt delicioși, bucăți din mine și Alex, dar mă usucă. Aici suntem doar noi patru, fără ajutorul bunicilor.

Eu? Eu mi-am anesteziat părți importante ale ființei mele, că mi-e frica că dacă sunt prea sincera, nu o sa fie bine și oricum așa de multe lucruri ar fi de schimbat, că nici nu merita sa începi.

Asta da, e un discurs depresiv. Mă întreb unde în America mai pot avea loc conversații profunde, sincere, incomode. Ne ținem de platitudini și de corectness cu amândouă mâinile, ba chiar este dezirabil unele lucruri nu doar sa le ții pt tine, dar nici sa nu se intuiască că gândești la 1-2 nivele peste, sau poate sub „small talk”.

Oricum, scriu acum ca sa văd dacă claritatea mai scoate capul  printre rânduri.

Mă uit la oamenii  care, era antideluviana, când nici eu, nici eu nu aveau copii,îmi  ierau apropiați, parca ok,p că toată lumea e adulta și are o preocupare, sau o funcție importantă , sau un blog de succes, sau, in fine, fac ceva cu anii lor și lucrurile s-au construit și s-au așezat uneori logic, alteori surprinzător, dar parcă nu trăiesc degeaba.

Apoi, de cealaltă parte mă văd pe mine. Nu construiesc nimic. Mai furam timp și coseam, nici asta nu mai fac. Altceva nu am pus în loc.dsr ce sa fie și de ce?

La patruzeci de ani îmi pare sexy sa ai putere , sau macar sa știi cine ești și să manifești asta guilt free și cu toată ființa. Dar ce ii pasa universului, ba chiar cred că nici copiilor mei nu le pasa inca cat cat negru sub unghie de well-being-ul meu.

 

Noapte buna, e doua. Mai vin pe aici, anul asta.

 

Despre Matei și prea puțin altceva

Matei creste. In fiecare zi invata lucruri noi. Azi dimineata I-am „imprumutat ” pensula mea de machiaj. Mi-a dat-o inapoi peste 2 minute – „Na!” 🙂

De dimineata „mama, mama” peste tot. Imi creste inima in mine 🙂

Ieri am fost la tuns. A stat la Alex in brate si a plans aproape non-stop. Nu I-a placut masina, nici tweezer-ul, dar la foarfeca s-a mai linistit. La plecare am primit o masinuta cu care a facut „brum-brum” tot drumul spre parc.

E vesel, strengar, curios si, am observat, rau de foame 🙂 Mancarea este „nana” si imediat ce observa vreo miscare la bucatarie, se infatiseaza sau cere sa fie adus, sa vada el si sa guste el tot. Uneori iti da impresia ca n-a mancat toata ziua, ceea ce bineinteles ca nu-I adevarat.

Seara adoarme la sanul meu, apoi ori ramane asa, ori il asez in patutul lui. Doarme ce doarme si se roteste pana ajunge cumva in contact cu mine, cu o mana, cu varful capului, cu un picior. Asta inseamna ca totul e in regula, mama nu s-a pierdut si se poate dormi in continuare. Apoi candva mai spre dimineata cere o tura de sete si se mai catara putin pe mine, pana ajunge intre noi cu sentimentul omului aflat la timpul si locul potrivit. 🙂 Dimineata ne gaseste tot asa, la san. E de nedezlipit si, chiar de uneori ma enerveaza ca m-as scula si eu mai repede din pat, sau m-as culca mai tarziu, il iubesc si dragostea si nevoia lui de mine ma flateaza si ma fac sa am si eu rabdare cat e nevoie.

Altceva de mai fac? Mai putine ca de obicei. Dorm cam de la 10 seara la 7 dimineata cu bebe.

Mai cos, cate putin, pe furate.

Am adus din Barcelona material minunate: un panel de jacquard imprimat cu flori, o matase naturala aquarelle bleu-cenusiu, un quilting cotton alb si des cu mici floricele albe imprimate, un polyester cu un fel de imprimeu diagonal, o tesatura de costum imprimata in romburi mici-mici si o dantela miraviglioasa alba….dar cand sa le fac? cand? in viata mea paralela care nu exista?

Ma uit la tesaturile mele: sunt frumoase, se potrivesc intre ele, au paleta de culori complementara…..”O sa le vina si lor randul” zic atunci cand sunt optimista. „La pastele cailor”, zic atunci cand nu-s…..

Casa e in proces de cumparare, mai dureaza.

 

 

 

 

 

Intre singular si Colectiv, ganduri tomnatice.

N-am mai scris din mai, acum e inceput de noiembrie.

Am un baiat si imi ocupa tot timpul 🙂

In seara asta suntem singuri, intr-un Bucuresti intristat de tragedia din Colectiv.

Matei a adormit si de o ora si ceva frunzaresc file mai vechi si mai noi din ce a fost/este viata mea. Fotografii, mici filmulete, file de jurnal.

observatii:

• momentele in care sunt slaba coincid cu momentele in care imi mergea bine.
•  
• unele lucruri le-am lasat nefacute si e cumva pacat….iar pe altele mai bine nu le faceam
• tineretea e…ghiciti cum…frumoasa!  🙂
• 
• am experimentat o gramada de look-uri… tunsori, culori de par, scheme coloristice
• ca tanara am fost foarte tomboy-ish, numai ca cu parul lung; tricouri fara decoltee si feminitaturi, blugi, adidasi.
• temele vietii mele sunt recurente (si asta e un pleonasm). Aceleasi texte le aveam si cu 10 ani in urma…iar daca m-as incumeta sa citesc jurnalele din facultate…mama mama ce am sa rosesc si ce o sa-mi fie mila de copila cea naiva care nu credea ca are dreptul la dragoste….
• Am mai prins la minte si am mai pierdut din indrazneala si spontaneitate
• am dobandit punct de vedere, punctul fiind in cazul dat proiectia in plan a unui orizont avut inainte…e drept. nu chiar in toate.
• Am calatorit prin multe locuri, dar numai cand am fost ori singura, ori am stat mult intr-un loc fiind cu Alex , am reusit cumva sa simt locurile si sa le trec prin suflet.
•   \
• E bine uneori sa taci si sa lasi lucrurile sa fie.
• Am iubit, dar tot mereu pe ingreunate, pe imaginate, pe hormoni, pe oscilatia continua intre ce era si ce visam eu ca e.
• N-am prea avut, niciodata, directie. Am fost sub vremuri, nu deasupra lor si inca mai sunt.
• Nu-s chiar o prietena buna. Nici un party or anything-starter.
• M-am mai iertat, m-am mai indreptat din spate. Inca fug de rup pamantul de realitatea ce ma inconjoara. Desene animate, seriale pozitive, nu-stiu-si-nici-nu-vreau-sa-stiu-pe-unde-e-drumul-la-banca, am-un-copil-de-altceva-nu-ma-intreba-te-rog-ca-mi-aduc-aminte-ca-am-depresie.
• Am invatat sa cos renuntand la socializare. Efectiv am dat una pe alta.
• M-am izolat. Nu as mai cere vecinilor de scara o tigaie, o cana de zahar, o vorba buna
• Vorbesc ades cu zambetul pe buze, dar ma simt ca un clown c-o masca veche si crapata….
• Nu-mi plac muntenii, nici slobozenii, nu mai investesc in oameni. Familia lui Alex e exceptie. Ii respect si ii cam iubesc.
• 
• Observ ca, cu inaintarea in varsta toti acumulam siraguri de perle. Perlele sunt, alternativ, ba succese, ba dezamagiri, ba un fir alb si-o noapte nedormita, ba un sejur in Thailanda sau la all inclusive la bulgari, ba o mobila de ikea, ba o spitalizare a ta sau a oamenilor dragi. Tinem siragurile astea undeva insirate si sclipesc, dupa soare, cand cele albe, cand cele negre.
• De la un punct incolo, avem nevoie de inocenta copiilor nostri. Ei ne nasc pe noi emotional, scot iar copilul din noi afara la joaca. ne dau ocazia de a repara, de a iubi prea mult si fara frica. Ei ne fac pe noi bine doar zambindu-ne in fiecare zi. Tot ei ne fura nonsalanta si-o preschimba in responsabilitatea mare a dragostei.
• 
• Pe la treizeci de ani, Vica, mi-am dat seama ca nu sunt eroina nici unui film si ca lucrurile nu vor intra in happy end, doar pentru ca filmul se misca incet spre sfarsit.
• Tot pe la treizeci de ani am inteles ca un sentiment si un gest mic, dar autentic, e cam de 50 de ori mai mult decat un show-off de zile mari in care merge doar capul, inima ramanand cumva afara. Treizeci e acum despre explorarea sincera, intr-un cadru emotional bland – ceva ce pretuiesc enorm, ceva la care am tanjit mereu. 
• Calatoriile sunt frumoase si afara, si înnuntru/
• mi-e si dor, si frica de oameni, prea m-am ars in 2013. Stiu ca ar trebui sa trec peste, nu stiu de pot.
• Realizez ca am dreptul sa nu traiesc „the rat race”.
• 
• Traim, si poate nu degeaba.

Despre copil si copii, nimic nou, dar totusi…ce minune! :)

Imi iubesc copilasul. Mai mult ca orice pe lumea asta. Iubirea ce i-o port bate la fund si prima dragoste, si a doua, si ultima, si iubirea de neam, sora sau nepoti. Este…altceva!

Eu pt omuletul micut caruia i-am dat viata sunt pregatita sa fac orice si, in relatie cu el, bucuroasa ma asez pe locul doi. Pursisimplu atat de mult il iubesc si, pentru prima oara, n-am frici si bariere si dragostea curge fara stavile….stiu….el va creste, noi vom descreste….el nici nu va tine minte prea multe din toate clipele frumoase pe care le traim acum, dar ar fi de ajuns sa tina minte ca e iubit. Sa-i fie stalp in viata dragostea noastra neconditionata…sa nu caute aprobare la straini, sa creasca un omulet integru, sa n-aiba nevoie de proptele, sa se vada in oglinda nedistorsionat, sa-si ocupe tineretea cu dezvoltarea, nu cu lingerea ranilor. Da, stiu, am planuri mari, dar tot ce imi doresc e sa continue viata noastra in pace si intelegere.

Stiu ca vom face tot ce se va putea din partea noastra si-atunci ma rog sa fie pace si sa ne ocoleasca bolile si nedreptatile alea chioare si crunte cu care mai improaşcă viaţa.

Se trezeste dimineata: e bine dispus, se intinde, ma cauta cu privirea. Cand ma gaseste, e multumit si imi zambeste cu toată făţuca lui. Vrea putine lucruri: atentie (multa), laptic, schimbat, brate-brate si sa vorbim.

Zicea fata de la suntuncopac ca bebelusii sunt ioghini. Ce-i clar e ca ei traiesc in prezent. Acum, aici, nu vise, nu regrete, nu promisiuni, nu planuri prea lungi in timp.

Mergem peste tot impreuna. El, din marsupi, cerceteaza lumea. Lumea din jur il cerceteaza pe el, cu remarcile de rigoare: „vai ce mic e”, „sa va traiasca” – asta cred ca e un obicei al regiunii asteia….un fel de buna ziua intre femei…, „dar nu il doare spatele / nu transpira” – cucoanele care isi dau cu parerea nici nu asteapta sa trec de ele, eventual. Toata lumea stie ce e cel mai bine pentru copilul tau, evident. Si TREBUIE sa te informeze ce greseli amarnice faci….

Whatever.  Ma doare la basca. M-am informat inainte de a-mi aseza copilul in marsupi si parerea voastra (atata timp cat nu sunteti medici) nu ma intereseaza!

Concluzia mea, la atatea teorii despre ce trebuie si ce nu trebuie facut cand ai un bebelus este ca ei, bebelusii, cresc oricum, sarmanii. „Oricum” ăsta nu inseamna „la fel de bine”, dar cred ca fiecare parinte alege cum stie mai bine pt copilul lui.

cu vigantol, sau fara

cu vaccinuri, sau fara

cu baie de doua ori pe zi, sau o data la doua zile

cu cosmeticale scumpe, sau chiar deloc

cu carucior de 1000 de euro, sau cu unul sh, sau fara

cu hainute de firma noi, sau doar primite de la alti copii

la 20 gr temperatura camerei, sau la 27

cu picioarele goale, sau cu 7 paturici suplimentare

cu incaltari cand inca nu poate pasi, sau doar sosetele

cu lapte de mama sau praf

cu mama, sau cu bona .

Bottom of line, copiii cresc. Aproape ca buruienile, cu conditia sa fie sanatosi….

S-atunci putem sa ne luam orgoliile de mame perfecte si sa ni le bagam direct…..la fel si limbile ascutite.

Balti, 2001

mai bun decât „stay hungry” a lui Steve Jobs este sa fii flamand.

Îl alăptez pe Matei-Codruț des si mult. Atunci când nu stau cu nasul in tel, ci doar îmi țin puiul in brate, tot felul de amintiri ma vizitează.

Suntem la balti, in vara lui 2001. Am venit împreună cu sor mea, sa încerc sa intru la facultate in a doua sesiune de admitere….stam la cămin, la Meridiane. Dormim pe o saltea fără cearsafuri. N-avem bani mai deloc, nici resou, nici mari sperante. Intr-o zi intram intr-o brutarie mare….ne e la amândouă foame. Nu stim ce sa luam. Luam „graham” . Nici eu,nici ea nu stim ce înseamnă…dar ne place cum suna. Ce primim? Paine cu tarate! Scortoasa, aspra…greu de inghitit. Cred ca am mancat-o goala.

N-am intrat la Balti la ce as fi vrut, iar la rusa-gagauza n-am vrut sa mă incsriu.

.Intr-asa o foame, ce mai contează ca nu stim ce-i aia inginerie civila? In franceza sa fie!

Rochia pentru burtica Nr.2 :

Rochia pentru burtica Nr.2:

– stofa: 1.40 x 1.50m de jerseu plin si moale, 35 ron/m de la Obor.
– captuseala vegetala (acest tip respira cel mai bine) bej/gri/roz 1.40, 12 ron/m, tot de acolo.
– panglica ripsata pe culoarea dominanta – 2m
– ata pe culoare: bej/gri/roz si albastru
– cusuta la: liniara Brother si triplock-ul Bernina.

Tiparul de baza este acesta: model 102B, Burda 3/2012, acelasi model pe care l-am folosit in rochia Anei-Maria…dar rezultatele sunt complet diferite, din motivele ce urmeaza:
-pentru Nami am urmat tiparul clasic, cu ajustarile de talie/curbura spate/lungime tiv care au fost necesare + adaugarea unui fermoar pe mijlocul spatelui. A iesit o rochita gamine, dupa dorinta si placul posesoarei 🙂 – pun si poza, daca ma lasi 🙂

-pentru mine, tiparul a fost modificat prin:
*modificarile uzuale de ingustare a mijlocului fetelui cu 4cm si spatelui cu 6cm, modificari pe care le fac intotdeauna la tiparele Burda.
*adaugarea a doua pliuri laterale in fata pentru a crea spatiu pentru burtica.

*adancirea/schimbarea liniei decolteului pentru a scoate in evidenta imprimeul oriental al stofei
*intarirea liniei decolteului, in fata cu dublura lipita, iar in spate prin adaugarea prin coasere a unei benzi textile rigide (ca la tricourile mai de doamne ajuta, e acelasi procedeu). Asta e un pas obligatoriu, altfel tricotajele, foarte elastice pe latime, se largesc si fac „barcuta” care da impresia unei rochii prea mari sau prost facute.

*am pus o maneca mai ingusta pe care am largit-o la capete, ca la rochiile medievale.

*am adaugat un culoar pentru cordon, sub sani, pentru a da forma rochiei. Prin culoar am bagat o panglica ripsata care se leaga pe mijlocul spatelui, pentru ca rochia sa fie mai interesanta. Se putea si un elastic lat , simplu, ascuns, sau diverse centuri, dar nu stateau fixate si nu dadeau bine.
*marginea de jos am prelucrat-o simplu, la triplock, fara tiv, pentru ca rochia sa ramana usoara si sa drapeze frumos.

Cum s-a lucrat? Incet. timp de lucru – cred ca vreo 30 de ore.
Fiind prima oara cand lucrez cu asa un material gros, dar foarte elastic, a durat ceva sa hotarasc ce cusaturi folosesc, in plus, am tinut pentru prima oara cont de imprimeu – l-am centrat pe mijloc si mereu am respectat orientarea pe verticala a pieselor
E una din primele dati in care modific nu doar dimensiunile pieselor, ci intreg tiparul, conform regulilor, si a fost interesant si provocator sa vad cum iese.

Ce as face altfel data viitoare:
-Am luat marimea 40, eu fiind acum teoretic intre 40 si 42 german. Pentru ca materialul este elastic si greu(curge pe lungime), ar fi fost suficient un 38.
-as micsora din tipar spatele pana jos – e foaaarte lat. Acum se compenseaza prin elastic, dar fara, rochia nu are forma.
-as regla mai bine triplock-ul – acum stiu si cum! 🙂

Cred ca in perioada asta in care corpul ni se transforma foarte tare, e si mai important sa cautam solutii pentru a ne simti bine in propria piele aflata in continua expansiune, pentru a fi feminine si frumoase. Din acest punct de vedere rochia este o reusita : scoate in evidenta ce-i frumos acum: fața, decolteul și burtica; ascunde șoldurile, face silueta frumoasă, e moale și încăpătoare.

Azi o port pentru prima oara. In ea par mai gravida decat sunt, sta bine, iar feedback-ul de la colege e suta la suta pozitiv 🙂

Pe scurt, cred ca a meritat munca, mi-a placut sa lucrez la ea. As putea sa fac linistita si pentru alte gravidute, deja.

Daca mai fac rochite pentru burtica? Probabil ca nu. Am deja 2, plus una primita de la Sorina. Ambele rochii de gravida le-am facut avand in vedere sa le pot purta si dupa graviditate, macar in anul in care voi fi fabricuta de lapte si voi pastra dimensiunile bustului. Apoi, le voi da mai departe….sau cine stie:)

Poze cu produsul final: diseara?

Despre Dries Van Noten, mos Nicolae si zen-ul de fiecare zi.

Azi am deschis mail-ul de yahoo, cel vechi de doar 13 ani…

Surpriza! un mail de la Irina Markovits, in care imi spune ca am castigat la unul din concursurile din pagina ei aceasta minunatie: Dries Van Noten – Inspiration

Si vine maine prin curier! Exact la timp pentru mos Niculae – Irina si Oana, multumesc! 🙂

Flacaul nostru e bine, multumesc. Se misca viguros si ocupa din ce in ce mai mult loc in burtica subsemnatei, sau as putea zice burtoiul 🙂 Anyway, in afara ca is huge, burticuta nu ma deranjeaza si fac si eu ce fac toate mamicile normale: vorbesc cu ea pe strada, in timp ce o mangai, mai ales in timp ce merg spre sau ma intorc de la munca pe stradutele din Bucurestii Noi.
Il iubim mult pe pustiulica. Nu stim cui ii seamana, al cui nas sau sprancene le mosteneste, sau al cui temperament. De la loteria genetica cer doar un bebe sanatos. Promit sa nu ma oftic ca genele lu’ta’su is mai puternice decat ale mele (pentru ca sunt…). Dar mai stii?

Saptamanile astea au fost un caleidoscop de alb si negru, bune si rele.

Am fost la Gaudeamus, Alex a cumparat multe carti, eu doar una ca eram obosita….am vazut-o acolo pe principesa mostenitoare Margareta, lansa o carte impreuna cu sotul ei. E frumoasa, distinsa, foarte mignona.
Romania iubeste regalitatea din ce in ce mai mult….

Am fost la Shine Festival – mi-a placut mai mult Coma, decat Alternosfera, pentru ca au interactionat cu publicul, chiar la fiecare melodie, pe cand Alternosfera a fost acolo, dar n-a fost…
dupa concert a intrat pe scena Vali Umbra. Am stat numai la 2 melodii – tipul e foarte bun! as mai fi stat, dar cineva vroia tare acasa si aia nu eram eu…

Am vazut „Clouds of Sils Maria” – despre femei, unapologetical. Mi-a facut bine sa urmaresc o bucata din viata (fictionala) a unei actrite si a asistentei ei. Ele repeta replicile pentru un rol al actritei, dar replicile se confunda cu realitatea si omul ramaine om, fragil si influentabil, desi „e doar un rol”.

Niciodata nu-i doar un rol. Ce faci ajunge sa te defineasca, povestea pe care o spui, chiar de nu-i completa, ajunge sa fie imaginea ta. Ca esti mai mult de atat…esti, oare? Daca esti, de ce nu se vede? De ce nu esti „true to yourself”?
Ca ti-i frica si n-ai incredere. Dar pana cand? Pana cand?

Suntem in bataia vantului, asa ni-i viata. Nici nu are rost sa ne amagim ca am detine mai mult de o farama de control asupra evenimentelor…Drept zice Ion Cosmovici – am mai zis ce mult imi place ce spune si uneori imi pare ca spune exact ceea ce gandesc? You rock, mister!

Sa fii salcie in vant, sa nu te agati nici de bogatie, nici de oameni, sa te misti agil printre valuri, sa valorifici oportunitatile, sa le creezi chiar tu, sa traiesti fara regrete…Asta spun si budistii, asta e singura cale sa n-o iei razna, uneori..

Citesc zilele astea dans le metro si-acasa „In cautarea fericirii” de Betrand Russel. Sa vedem si o parere pragmatica a unui om trecut prin viata!

In rest, toate bune. Ce v-aduce mosul? 🙂

19 noiembrie, un fum si-un foc.

Caut incredere si inspiratie….e multa toamna, multa tacere, multe vise lipsa la oamenii din jur. Ma uit la ei si ma intreb „oara atat sa se poata in viata asta?” Same shit everyday? Modelare, gadgeturi, prajituri de la Alice, blazare. Nu scantei, nu discutii in contradictoriu. 2 tone si ceva de bun simt ce miroase de la o posta a indiferenta…culmea ca devin ca ei….muschiul meu social mai are putin si dispare…si cand ma uit din prietenii nostri, noi suntem aproape singurii care mai miscam ceva in lumea asta blazata….Romania mea…esti trista.
Votul de duminica mie imi da speranta. Nu a venit Mesia, dar daca oamenii incep sa-si faca, cu totii, treaba cu 10% mai constiincios, o sa fie mai bine. Sa se schimbe, usor usor, din „tara lucrurilor niciodata terminate si de mantuiala facute” – a se vedea chiar minunata sosea Iancului pe care „se lucreaza” de un an de nu poate trece repede nici Salvarea – in tara „lucrului mai bine facut”.
Dar pentru asta ar trebui sa fim mai gospodari cu banul public. Se fura prea mult, birocratie cat carul in aceasta tara si o tona si jumatate de deznadejde care picura din fiecare canal neastupat, se scurge odata cu cerneala a inca unei cereri depuse pt nush ce act, cu timpul trecut la inca o coada….
Brambureala, dezordine si hotie.
Eu sunt printre cei mai nehotarati membri ai celei mai nehotarate generatii….
Nu, nu vreau credite si datorii pe 150 de ani cu dobanda….
Nu, nu stiu ce sa fac cu abilitatile pe care le am
Nu, nu am incredere ca din ce stiu sa fac as avea bani pentru a duce o viata normala…
Da, ma plafonez si ma mint destul de des
Da, despre unele lucruri prefer sa nu-mi pun intrebari, sa nu zgandarasc apele….
Da, am ajuns la un grad de deschidere si sinceritate si impacare cu deciziile pe care le-am luat si m-am atasat pe bune de oamenii acum si aici prezenti
Au inceput sa iasa lucruri frumoase din mainile mele…adica genuinely frumoase si bine facute….dar atat, atat de incet….
Si poze tot n-avem
Mai scriu si maine….

Toamna, nu gri, ci pruna-strugure.

A venit toamna cu burnita, toamna cu melancolie, toamna fara internet acasa in cazul nostru…

In sat, dar si in Bucurestii noi, toamna miroase a struguri, ametitor miroase si atatea amintiri senzoriale trezeste si atat te mai furnica mainile…

E prima toamna din ultimii ani care ma bucura. Bebelusa creste si ma transforma…sunt grea, nu foarte frumoasa, dar nu-s prea multe de facut acum cu asta.

Lucrurile sunt mult mai simple.

Ma gandeam zilele trecute ca fiecare om isi este dator sie insusi sa incerce sa fie tot ce isi doreste. Pretul platit prin neincercare este prea mare: suparare, frustrare, boli, constiinta ca nu esti asa cum ai fi putut fi, si, nu in ultimul rand, un nivel de viata mai sub ce ar fi putut fi.

Ma uitam pe pozele din anii trecuti. I was a mess 🙂 Habar nu aveam ce mi se potriveste…de fapt cumparam haine comode si nu ma omoram cu asortatul. Traiam pursisimplu, da, nu la cele mai inalte culmi stilistice, dar, nu stiu cum sa zic, nici nu ma interesa.

Acum ochiul e format…hainele sunt mai multe si da, unele mai frumoase, in general mai putin confortabile…Arat mai „put together” si imi scot in evidenta trasaturile mai bine, dar nu as zice ca asta imi creste simtitor bucuria de a trai. Pt ca oamenii sunt baza. Smoke & mirrors exact asa sunt, fum si oglinzi.

Am devenit mai critica. Critica frumosului. Ochiul care priveste inauntru si afara.

Aseara la Sanador am vazut exact tipul acela de femeie care constituie targetul si idealul in moda urbana: 33 ani, draguta, inalta, slaba, bruneta, cu bani. Iphone habar-n-am-de-care, palton bej in croiala ultra-moderna, picioare frumoase, o pereche de pantofi rosii de lac cu super-toc. Facuse un EEG…electroencefalografie?

Toate suntem frumoase. Si cele cu umerii lati, si cele cu soldurile para, si umerasele umblatoare, si mignonele cu parul in vant. Iar media sucks, cu imaginile lor idealizate, trupuri pline de oameni goi…(si haine)…

Poveste auzita de la o prietena: mama unor gemanuti de max 6 luni a avut lapte 1 singura luna dupa nastere, apoi ba….din doi copii unul are deja intoleranta la lactoza…Familia are bani si ii foloseste pentru a da gemanutilor tot ce e mai bun….dar nu mai bine i se dadea mai mult ajutor mamei si isi pastra lapticul care ar fi fost de 1 milion mai bun decat orice formula? Grija si ajutor, nu stres si bani…

Duminica a fost maratonul Bucuresti. Am si uitat de el. La anul, poate participam, macar la semi 🙂 Acum sunt inscrisa la un alt fel de traseu…

Toamna asta lipsesc de acasa si nu este bine. Acum imi dau seama cat inseamna via, soarele de toamna stralucitor, mirosurile ametitoare, statul cu parintii. Inseamna enorm.

In rest, toate bune.